Poate că nu tot ce simți este al tău. Întrebările care îți pot schimba viața

Ți s-a întâmplat vreodată să intri într-un loc într-o stare bună și, fără să existe un motiv evident, să pleci apăsat, neliniștit sau obosit?

Sau să vorbești cu o persoană și, după doar câteva minute, să simți o teamă, o tristețe ori o tensiune pe care înainte nu le aveai?

Primul nostru impuls este să credem că tot ceea ce simțim ne aparține.

Spunem:

„Sunt tristă.”

„Sunt furioasă.”

„Mi-e teamă.”

„Nu sunt suficient de bună.”

Ne identificăm cu emoția, o transformăm într-o concluzie despre noi și începem să construim în jurul ei o întreagă poveste.

Dar dacă, înainte să transformi o stare într-o definiție a ta, ai face un pas înapoi și ai întreba:

„Cui îi aparține asta?”

Aceasta este una dintre întrebările folosite în Access Consciousness pentru a crea mai mult spațiu și claritate între tine și ceea ce experimentezi.

Nu este o întrebare prin care să fugi de responsabilitate și nici un motiv pentru a pune toate emoțiile tale în seama celorlalți.

Este o invitație de a nu mai presupune automat că fiecare gând, fiecare stare și fiecare emoție reprezintă adevărul despre tine.

Poate că emoția este a ta și are nevoie să fie ascultată.

Poate că ai preluat tensiunea unei persoane, a unui grup sau a mediului în care te afli.

Poate că o situație prezentă a activat o experiență mai veche.

Sau poate că încă nu știi ce se întâmplă.

Nu este obligatoriu să găsești imediat răspunsul. Uneori, simplul fapt că îți pui întrebarea creează spațiul necesar pentru ca intensitatea stării să se diminueze.

Când o emoție devine o identitate

Există o diferență importantă între a spune:

„Simt teamă în acest moment.”

și a spune:

„Sunt o persoană fricoasă.”

În prima situație, observi o stare care trece prin tine.

În a doua, transformi acea stare într-o identitate.

Atunci când te identifici complet cu ceea ce simți, emoția începe să îți conducă alegerile. Poți refuza oportunități, poți evita conversații importante sau poți rămâne într-o situație nepotrivită doar pentru că ai decis că frica îți spune adevărul.

Întrebarea „Cui îi aparține asta?” nu are rolul de a nega emoția. Rolul ei este să te ajute să o privești fără să devii prizonierul ei.

În loc să spui:

„Sunt copleșită și nu pot face nimic.”

poți observa:

„Există o stare de copleșire. Este toată a mea? Ce se întâmplă aici?”

În acel moment, nu mai ești doar în interiorul furtunii. Devii și observatorul ei.

Cum poți folosi întrebarea „Cui îi aparține asta?”

Atunci când apare brusc o stare intensă, oprește-te pentru câteva secunde.

Nu încerca să o explici imediat. Nu căuta vinovați și nu începe să construiești scenarii.

Respiră și întreabă în interiorul tău:

„Cui îi aparține această stare?”

Apoi observă ce se întâmplă în corpul tău.

Se creează mai mult spațiu?

Respirația devine mai ușoară?

Starea își pierde din intensitate?

Dacă da, este posibil ca întrebarea să te fi ajutat să te desprinzi de o energie cu care te identificaseși.

Dacă emoția rămâne, nu înseamnă că ai întrebat greșit. Poate că există ceva al tău care are nevoie să fie recunoscut, înțeles sau exprimat.

Instrumentul nu trebuie folosit pentru a spune permanent:

„Nu este al meu, deci nu trebuie să mă ocup de el.”

Uneori, ceea ce simți îți aparține. Alteori, este influențat de ceea ce se întâmplă în jurul tău. Important este să nu hotărăști înainte de a deveni conștient de ceea ce trăiești.

Întrebările deschid. Concluziile închid

Mintea caută certitudine. Vrea să știe repede ce este bine, ce este rău, cine are dreptate și cum se va termina o situație.

De aceea, ajungem ușor la concluzii:

„Nu se mai poate face nimic.”

„Nu voi reuși niciodată.”

„Această persoană nu se va schimba.”

„Am ratat singura mea șansă.”

Problema unei concluzii definitive este că închide toate ușile pe care încă nu le-am observat.

Când ai decis deja că nu există nicio soluție, nu mai cauți posibilități. Nu mai vezi oamenii care te-ar putea ajuta, ideile care ar putea apărea sau alegerile pe care încă le poți face.

În astfel de momente, poți întreba:

„Ce altceva este posibil aici, la care încă nu m-am gândit?”

Nu este nevoie să forțezi un răspuns.

Lasă întrebarea deschisă.

Poate că răspunsul va apărea sub forma unei idei. Poate că vei primi un telefon, vei întâlni o persoană sau vei observa o informație pe care înainte ai fi ignorat-o.

Poate că posibilitatea nu va fi cea pe care o așteptai, dar va fi una care te poate conduce într-o direcție mai potrivită.

Dă-i problemei un termen și minții timp să găsească răspunsul

Atunci când ai o problemă, tendința firească este să te gândești permanent la ea.

O întorci pe toate părțile, refaci aceleași conversații în minte, analizezi fiecare detaliu, îți imaginezi ce s-ar putea întâmpla și încerci să găsești imediat soluția perfectă.

Ai impresia că, dacă te oprești din a te gândi, pierzi controlul asupra situației.

Dar, uneori, cu cât te gândești mai mult la o problemă, cu atât te afunzi mai tare în ea.

Mintea obosește, frica devine mai puternică, iar posibilitățile par tot mai puține. Ajungi să repeți aceleași gânduri, fără să mai produci o informație nouă.

În astfel de momente, poți face un lucru aparent simplu: stabilește-ți un termen în care alegi să nu te mai gândești în mod repetat la acea problemă.

Poți spune:

„Timp de o săptămână nu mă mai gândesc la această situație. Peste o săptămână voi reveni la ea și voi stabili ce am de făcut.”

Aceasta nu înseamnă că fugi de problemă, că o negi sau că renunți la responsabilitate.

Înseamnă că alegi să nu o mai hrănești permanent cu teamă, neliniște și aceleași gânduri repetate.

Îți dai voie să ieși pentru o perioadă din tensiunea că trebuie să găsești răspunsul chiar acum.

Notează data la care vei reveni asupra problemei. Astfel, mintea ta știe că situația nu a fost abandonată, ci doar pusă într-un spațiu de așteptare conștientă.

În perioada stabilită, trăiește-ți viața. Ocupă-te de lucrurile tale, odihnește-te, ieși din mediul obișnuit și rămâi atent la ceea ce apare, fără să forțezi o rezolvare.

De multe ori, atunci când mintea conștientă încetează să se lupte cu problema, în interior începe un proces de clarificare.

Poate apărea o idee neașteptată.

Poți primi o informație nouă.

Poți întâlni persoana potrivită.

Poți vedea situația dintr-un alt unghi.

Sau poate vei constata că ceea ce părea foarte grav în urmă cu câteva zile nu mai are aceeași putere asupra ta.

Uneori, rezolvarea nu apare pentru că ai forțat-o, ci pentru că ai creat suficient spațiu pentru a o putea vedea.

La finalul termenului stabilit, revino în mod conștient la problemă și întreabă:

„Cum văd această situație acum?”

„Ce s-a schimbat în mine?”

„Ce informații noi am primit?”

„Care este următorul pas concret pe care îl pot face?”

Poate că soluția va deveni mai clară. Poate că vei descoperi o variantă la care înainte nu te-ai gândit. Sau poate vei înțelege că ai nevoie de ajutor, de mai multe informații ori de o decizie diferită.

Nu toate problemele se rezolvă singure, dar multe soluții devin vizibile abia atunci când încetăm să le căutăm din panică.

În cazul unei situații urgente, medicale, juridice, financiare sau care implică siguranța unei persoane, nu amâna măsurile necesare. Creează spațiu numai pentru partea de gândire repetitivă, nu pentru acțiunile care trebuie făcute la timp.

Poți încheia exercițiul cu întrebarea:

„Ce altceva este posibil aici, dacă nu mai încerc să controlez răspunsul?”

„Cum poate fi și mai bine de atât?”

De cele mai multe ori, ne punem întrebări numai când viața devine dificilă.

Când lucrurile merg bine, ne temem că bucuria nu va dura. În loc să primim momentul, începem să ne pregătim pentru următoarea problemă.

Spunem:

„Este prea frumos ca să fie adevărat.”

„Sigur se va întâmpla ceva.”

„Nu poate continua așa.”

În loc să diminuăm ceea ce este frumos, putem întreba:

„Cum poate fi și mai bine de atât?”

Această întrebare nu înseamnă că momentul prezent nu este suficient.

Înseamnă că nu mai stabilim o limită pentru binele pe care suntem dispuși să îl primim.

Ai primit o veste bună?

„Cum poate fi și mai bine de atât?”

Ai cunoscut un om care îți aduce bucurie?

„Cum poate fi și mai bine de atât?”

Ai rezolvat o problemă care te apăsa?

„Cum poate fi și mai bine de atât?”

Întrebarea poate fi folosită și atunci când lucrurile nu arată așa cum ți-ai dori. Nu pentru a nega dificultatea, ci pentru a refuza să o transformi într-un capăt de drum.

În acel moment, sensul întrebării devine:

„Ce se poate schimba de aici?”

„Ce oportunitate nu văd încă?”

„Cum poate această situație să mă conducă spre ceva mai potrivit?”

O întrebare nu este o formulă magică

Întrebările nu înlocuiesc acțiunea, discernământul și responsabilitatea personală.

Nu este suficient să întrebi „Ce altceva este posibil?” și apoi să rămâi în aceeași situație, refuzând fiecare alegere care apare.

Întrebarea deschide ușa. Tu trebuie să fii dispus să observi ușa și, atunci când este potrivit pentru tine, să pășești prin ea.

Uneori, posibilitatea care apare îți cere să spui „nu”.

Alteori, îți cere să soliciți ajutor.

Poate presupune să porți o conversație dificilă, să înveți ceva nou, să renunți la o relație, să schimbi direcția sau să accepți că planul inițial trebuie ajustat.

Posibilitatea nu este întotdeauna confortabilă. Dar poate fi mai adevărată pentru tine decât locul în care ai rămas din teamă sau obișnuință.

Cum se aplică aceste întrebări în relații

Dacă după o discuție începi să te simți vinovată, inferioară sau confuză, înainte să te condamni întreabă:

„Cui îi aparține această stare?”

Apoi continuă:

„Ce este adevărat pentru mine în această situație?”

Nu folosi întrebarea pentru a respinge emoțiile celuilalt, ci pentru a distinge între ceea ce îi aparține lui și ceea ce îți aparține ție.

Poate că persoana din fața ta trăiește o teamă, o frustrare sau o nesiguranță pe care o exprimă prin reproșuri. Poți înțelege acest lucru fără să accepți să fii rănită sau lipsită de respect.

Claritatea nu exclude compasiunea, iar compasiunea nu exclude limitele.

Cum se aplică în viața profesională

Dacă un proiect nu a reușit, mintea poate concluziona rapid că nu ești suficient de competentă.

În loc să te blochezi în critică, întreabă:

„Ce altceva este posibil?”

„Ce pot învăța din această experiență?”

„Ce alegere pot face acum?”

Eșecul unui plan nu reprezintă automat eșecul tău ca om.

Poate că metoda trebuie schimbată. Poate că ai nevoie de alte informații, de un partener, de mai mult timp sau de o direcție diferită.

În loc să transformi o dificultate într-un verdict asupra valorii tale, transform-o într-o întrebare care poate produce informații noi.

Cum se aplică în perioadele de schimbare

Atunci când ceva se încheie, avem tendința să vedem numai ceea ce pierdem.

Poți recunoaște durerea și, în același timp, să întrebi:

„Ce devine posibil acum, tocmai pentru că această etapă s-a încheiat?”

Uneori, o ușă închisă nu este o pedeapsă. Este spațiul necesar pentru a observa o altă direcție.

Nu trebuie să numești imediat experiența „bună” și nici să negi ceea ce te doare.

Este suficient să nu decizi că momentul dificil reprezintă întreaga ta poveste.

Cum se aplică în momentele frumoase

Permite-ți să primești bucuria fără să o micșorezi și fără să te pregătești imediat pentru pierderea ei.

Poți spune:

„Sunt recunoscătoare pentru ceea ce trăiesc. Cum poate fi și mai bine de atât?”

Nu din nemulțumire și nu pentru că ceea ce ai primit nu ar fi suficient.

Ci din disponibilitatea de a primi și mai multă bucurie, claritate, ușurință și abundență în viața ta.

Un exercițiu pentru următoarele șapte zile

Timp de șapte zile, observă momentele în care mintea ta trage o concluzie definitivă.

Când apare o emoție bruscă, întreabă:

„Cui îi aparține asta?”

Când crezi că nu mai există nicio soluție, întreabă:

„Ce altceva este posibil?”

Când se întâmplă ceva frumos sau când apare o schimbare favorabilă, întreabă:

„Cum poate fi și mai bine de atât?”

Când te gândești obsesiv la o problemă pentru care nu ai încă toate informațiile, stabilește o zi în care vei reveni asupra ei și spune:

„Până la data stabilită aleg să nu mai hrănesc această problemă cu aceleași gânduri. Rămân deschisă să observ ce informații și posibilități apar.”

Nu transforma întrebările într-o obligație și nu încerca să obții imediat răspunsul „corect”.

Observă doar dacă se schimbă ceva în corpul tău, în gândurile tale sau în modul în care privești situația.

Poate vei descoperi că nu toate stările pe care le-ai purtat erau ale tale.

Poate vei observa că unele probleme aveau mai multe soluții decât ai crezut.

Poate îți vei da seama că te-ai oprit uneori din a primi tocmai pentru că ai decis că binele ajunsese deja la limita lui.

Viața se schimbă atunci când rămâi în întrebare

Nu trebuie să ai toate răspunsurile pentru a merge mai departe.

Uneori, ceea ce te eliberează nu este răspunsul perfect, ci curajul de a nu mai considera prima concluzie drept singurul adevăr.

„Cui îi aparține asta?” îți poate oferi spațiu între tine și emoția pe care o trăiești.

„Ce altceva este posibil?” te poate ajuta să observi drumurile pe care concluziile tale le-au ascuns.

„Cum poate fi și mai bine de atât?” îți poate aminti că nu este nevoie să limitezi binele pe care ești pregătită să îl primești.

Iar decizia de a pune temporar o problemă deoparte îți poate oferi liniștea necesară pentru ca răspunsul să se contureze fără presiune.

Întrebarea nu îți spune ce să alegi. Îți redă libertatea de a vedea că ai mai multe alegeri.

Poate că nu trebuie să rezolvi totul chiar acum.

Poate că este suficient să creezi puțin spațiu, să renunți pentru o clipă la concluzii și să întrebi:

„Ce posibilitate există aici, pe care încă nu am observat-o?”

Iar apoi să rămâi prezentă, curioasă și dispusă să recunoști răspunsul atunci când viața începe să ți-l arate.

Cu lumină și iubire,
Marcela Ion-Dumitrache – EnergyZen