Cum ne comportăm și ceea ce atragem: lecția celor 7 oglinzi eseniene

După articolul despre modul în care reacționăm atunci când suntem atacați, provocați sau puși în fața unor oameni dificili, mergem mai adânc: ce ne arată acei oameni despre noi?

Având în vedere că articolul precedent, despre modul în care reacționăm atunci când suntem atacați, provocați sau puși în fața unor oameni dificili, a fost de impact pentru urmăritorii mei, simt că este firesc să mergem un pas mai departe.

Pentru că întrebarea nu este doar: „Cum reacționez când cineva mă atacă?”

Întrebarea mai profundă este:

„De ce mă atinge atât de tare acel comportament?”
„Ce îmi arată acea persoană despre mine?”
„Ce oglindă se activează în fața mea?”

De multe ori, în viața de zi cu zi, întâlnim oameni care ne provoacă. Un coleg care ne critică. Un partener care nu ne vede. Un prieten care ne dezamăgește. Un om care ne atacă fără motiv aparent. O situație care se repetă, deși credeam că am depășit-o.

Prima reacție este să spunem: „El este problema”, „Ea m-a rănit”, „Viața este nedreaptă” sau „Mereu atrag același tip de oameni”.

Și uneori chiar poate fi adevărat că celălalt a greșit. Dar dincolo de comportamentul lui, există o întrebare mai profundă:

Ce îmi arată această situație despre mine?

Aici începe principiul oglinzii.

În spiritualitate, acest principiu este cunoscut ca Legea Oglindirii sau Principiul Oglinzilor Eseniene. El ne spune că oamenii și situațiile care apar în viața noastră nu sunt doar întâmplări exterioare, ci pot deveni oglinzi ale lumii noastre interioare.

Nu vorbim despre vină. Nu vorbim despre pedeapsă. Nu vorbim despre ideea că merităm tot ce ni se întâmplă.

Vorbim despre conștiență.

Pentru că viața ne arată, prin ceilalți, ce avem de înțeles, de vindecat, de eliberat sau de schimbat în noi.

Cele 7 oglinzi eseniene

1. Prima oglindă: ceea ce sunt sau manifest acum

Să spunem că intri într-o zi la serviciu deja obosită, tensionată, cu multe gânduri și cu sentimentul că nimeni nu te susține. Din acel spațiu, orice întrebare ți se pare critică, orice observație ți se pare atac, orice întârziere ți se pare lipsă de respect.

Poate că oamenii din jur chiar sunt agitați. Dar poate că și tu emiți, în acel moment, neliniște, apărare, iritare sau neîncredere.

Oglinda ne arată starea noastră prezentă.

Nu ne arată cine suntem pentru totdeauna, ci energia din care funcționăm acum.

Dacă în jurul meu văd doar conflict, presiune și tensiune, mă pot întreba:

Ce port eu în mine în acest moment?
Sunt în pace sau sunt deja în apărare?
Reacționez la realitate sau la propria mea stare interioară?

Prima oglindă ne invită să ne observăm energia înainte de a judeca lumea.

2. A doua oglindă: ceea ce judec la ceilalți

Un om te irită pentru că este autoritar. Altul te deranjează pentru că pare slab. Cineva te enervează pentru că vorbește prea mult despre sine. Altcineva te scoate din sărite pentru că nu are curaj să decidă.

Când reacția noastră este foarte puternică, merită să ne întrebăm: „Ce judec eu aici?”

Poate judec autoritatea pentru că am fost controlată cândva. Poate judec slăbiciunea pentru că nu îmi permit nici mie să fiu vulnerabilă. Poate judec egoismul pentru că eu m-am sacrificat prea mult. Poate judec lipsa de curaj pentru că și eu am amânat o decizie importantă.

Oglinda ne arată judecata noastră.

Asta nu înseamnă că celălalt are dreptate. Înseamnă că reacția mea are ceva de spus despre mine.

A doua oglindă ne învață că acolo unde judecăm foarte dur, există adesea o rană, o frică sau o parte din noi pe care nu am acceptat-o încă.

3. A treia oglindă: ceea ce am pierdut, am cedat sau am uitat

Uneori întâlnim un om și suntem fascinați de el. Ne atrage curajul lui. Libertatea lui. Felul în care vorbește. Bucuria lui. Demnitatea lui. Încrederea lui.

Și nu este doar admirație. Este ca și cum ceva din noi spune: „Și eu am fost așa cândva” sau „Și eu vreau să fiu așa”.

Poate am pierdut curajul pentru că am fost criticați. Poate am pierdut libertatea pentru că am vrut să fim acceptați. Poate am pierdut bucuria pentru că ne-am încărcat cu responsabilități. Poate am pierdut vocea proprie pentru că ni s-a spus prea des să tăcem.

Oglinda ne arată partea din noi pe care am abandonat-o.

Omul care ne atrage nu vine neapărat ca să rămână în viața noastră, ci ca să ne amintească ceva despre noi.

4. A patra oglindă: iubirea uitată sau atașamentul vechi

Există situații, oameni sau relații care ne țin prinși mult timp, chiar dacă știm că nu ne mai fac bine.

Poate este o relație pe care nu o putem închide sufletește. Poate este un vis abandonat care încă ne cheamă. Poate este o durere veche pe care o repetăm în relații noi. Poate este atașamentul față de o versiune a noastră care nu mai există.

De exemplu, putem atrage mereu oameni indisponibili emoțional pentru că, undeva în noi, încă încercăm să câștigăm iubirea cuiva care nu ne-a ales când aveam nevoie.

Oglinda ne arată iubirea uitată sau lecția neînchisă.

Nu ne arată doar ce iubim, ci și de ce ne agățăm.

Ce nu am eliberat încă?
Ce poveste veche repet în prezent?
Ce parte din mine încă așteaptă să fie aleasă, văzută sau iubită?

5. A cincea oglindă: relația cu mama și tata

Felul în care am fost iubiți, criticați, validați sau respinși în copilărie poate influența foarte mult viața de adult.

Uneori căutăm în partener aprobarea tatălui. Uneori cerem de la ceilalți căldura mamei. Uneori alegem autorități care repetă modelul părintelui critic. Uneori ne comportăm exact ca părinții noștri, deși am promis că nu vom face asta.

Dacă am crescut cu sentimentul că trebuie să merităm iubirea, putem deveni adulți care se străduiesc excesiv să fie acceptați. Dacă am crescut cu lipsă de siguranță, putem deveni adulți care controlează tot. Dacă am crescut cu critică, putem atrage oameni critici sau putem deveni noi foarte critici cu noi înșine.

Oglinda ne arată tiparele moștenite din relația cu părinții.

Această oglindă nu este despre a învinovăți mama sau tata. Este despre a vedea ce purtăm mai departe fără să ne dăm seama.

6. A șasea oglindă: întâlnirea cu umbra interioară

Sunt momente în viață în care totul pare să se prăbușească. Pierdem o relație, un loc de muncă, o direcție, o certitudine. Ne simțim abandonați, nedreptățiți, speriați sau fără putere.

În astfel de momente, nu mai putem fugi de noi.

Apare frica. Apare furia. Apare rușinea. Apare sentimentul că nu suntem suficienți. Apare întrebarea: „De ce mi se întâmplă mie?”

Oglinda ne arată umbra noastră.

Nu ca să ne sperie. Nu ca să ne doboare. Ci ca să vedem ce am ascuns prea mult timp sub control, sub zâmbet, sub „sunt bine”, sub „pot duce orice”.

A șasea oglindă ne arată că uneori criza nu vine să ne distrugă, ci să ne pună față în față cu adevărul nostru.

7. A șaptea oglindă: felul în care mă văd pe mine

Aceasta este una dintre cele mai importante oglinzi.

Dacă eu nu mă respect, este posibil să accept oameni care nu mă respectă. Dacă eu nu îmi văd valoarea, este posibil să accept puțin. Dacă eu mă critic permanent, orice critică din exterior mă va răni profund. Dacă eu cred că trebuie să muncesc enorm ca să merit iubire, voi atrage relații în care mă epuizez.

Oglinda ne arată percepția pe care o avem despre noi înșine.

Lumea nu ne tratează întotdeauna așa cum merităm, dar de multe ori noi acceptăm tratamente în funcție de cât credem că merităm.

Cum mă privesc eu pe mine?
Ce cred că merit?
Ce accept pentru că nu îmi cunosc valoarea?
Unde mă abandonez ca să fiu acceptată?

Când schimbăm felul în care ne privim, schimbăm și felul în care ne așezăm în relații, în muncă și în viață.

Cum putem folosi aceste oglinzi în viața de zi cu zi

Când un om ne atacă, ne respinge, ne critică sau ne provoacă, putem reacționa impulsiv. Dar putem și să ne oprim o clipă și să ne întrebăm:

Ce oglindă este aici?
Îmi arată starea mea prezentă?
Îmi arată o judecată?
Îmi arată ceva ce am pierdut?
Îmi arată o iubire uitată?
Îmi arată o rană legată de părinți?
Îmi arată umbra mea?
Îmi arată felul în care mă văd pe mine?

Aceste întrebări nu sunt pentru a ne învinovăți. Sunt pentru a ne ajuta să devenim mai conștienți.

Pentru că omul conștient nu mai reacționează doar din rană. El începe să vadă mesajul din spatele situației. Începe să aleagă altfel. Începe să pună limite. Începe să nu mai confunde lecția cu pedeapsa.

Concluzie

Viața ne vorbește prin oameni. Prin relații. Prin conflicte. Prin atracții. Prin respingeri. Prin situațiile care se repetă.

Uneori ne arată lumina. Alteori ne arată rana. Uneori ne arată puterea. Alteori ne arată locul în care încă ne abandonăm.

Dar fiecare oglindă vine cu o întrebare:

Ești dispus să vezi ce ai de înțeles?

Când începem să privim viața astfel, nu mai trăim doar în reacție. Nu mai spunem imediat „ceilalți sunt de vină”. Nu ne mai pierdem în atacuri, reproșuri și lupte inutile.

Începem să înțelegem că ceea ce atragem are legătură cu ceea ce purtăm, ceea ce credem, ceea ce acceptăm și ceea ce repetăm.

Iar când vindecăm în noi, schimbăm și ceea ce chemăm către noi.

Pentru că fiecare om este o oglindă.
Fiecare situație este o lecție.
Fiecare reacție este un mesaj.
Și fiecare schimbare reală începe în momentul în care avem curajul să ne privim sincer.

Cu lumină și iubire,
EnergyZen – Marcela ID